admin on august 21, 2017 No Comments
Florile nu mor niciodată ziua
Şi niciodată de faţă cu cineva,
Nu vor să fie văzute de oameni,
Refuză s-agonizeze în faţa cuiva,
Împinse fiind de o trufie suavă.
Şi, delicate, timide, misterioase,
Se ascund în întunericul nopţii,
Coborând treaptă cu treaptă în abis,
Lăsând în urma lor o natura moartă,
Tulpini, petale fără viitoare soartă.
Senine, îşi iau la revedere de la semeni,
Ce au avut mai de preţ, mirosul şi viaţa
Le-au dăruit în buchet cu o zi înainte
Celor pe care i-au considerat oameni,
Trăitori norocoşi, mai puţin efemeri.
SILVAN G ESCU
