Cotroceni

 

Florile nu mor niciodată ziua

Şi niciodată de faţă cu cineva,

Nu vor să fie văzute de oameni,

Refuză s-agonizeze în faţa cuiva,

Împinse fiind de o trufie suavă.

 

Şi, delicate, timide, misterioase,

Se ascund în întunericul nopţii,

Coborând treaptă cu treaptă în abis,

Lăsând în urma lor o natura moartă,

Tulpini, petale fără viitoare soartă.

 

Senine, îşi iau la revedere de la semeni,

Ce au avut mai de preţ, mirosul şi viaţa

Le-au dăruit în buchet cu o zi înainte

Celor pe care i-au considerat oameni,

Trăitori norocoşi, mai puţin efemeri.

 

SILVAN   G   ESCU

leave your comment


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *