admin on iulie 24, 2017 No Comments
Sunt propria clepsidră, vinovată
Că nu-mi păstrez propria cenuşă
Rezultată încă înainte de ardere.
Poate sunt fiu de vulcanice cratere.
Îmi scurg cenuşa din clepsidră,
O prind cu grijă în căuşul palmei,
Mă aşez pe-o coamă de gânduri
Şi o împrăştii în patru vânturi.
Dar patru vânturi par a fi puţine,
Aşa că mă ridic şi urc la înălţime,
Urc pe fiecare treaptă a gândului,
Şi-ajung tocmai în vârful muntelui.
Acolo sus, mai sus de toate gândurile
Deschid iar pumnul cu a mea cenuşă,
Încet mă apropii de-a muntelui uşă
Şi-o zvârl zâmbind în toate vânturile.
SILVAN G ESCU
