admin on noiembrie 3, 2017 No Comments
Am fost oprit pe drumul înspre fiinţă
De-un ins ce-avea pe faţă semne de căinţă,
Avea-n dotare, la vedere, unelte de sculptor,
Mi-a propus cu neruşinată necuviinţă
Că vrea să mă cioplească pe ici pe colo, uşor.
Promite să fie atent, să nu mă rănească,
Cioplirea o să-mi fie chiar mângâietoare.
Nu ştiu, dar el mă vede piatră pitorească,
O nemaivăzută verde marmură pieritoare,
Una mai rece chiar decât polii, deci firească.
Auzindu-l, doar o-ntrebare necioplită-i pun:
Ascultă semi-sculptore! Măi artistule nebun!
Nu mă confunzi cumva cu o pană de lăstun?
SILVAN G ESCU
