Cotroceni

Tupeu obraznic

♦♦♦W ( dublu V, doar pentru cunoscători!)  Ponta – ca un (greu de) recunoscut jucător de baschet cu el însuşi, pentru că reuşeşte teribil de uşor să se dedubleze, triplându-se uneori – s-a agăţat cu ambele mâini de inelul negăurit al panoului de (falsă) onoare. În încercarea disperată  de a se feri de faultul academic al MEI, minister (aflat în total mister!) trezit el însuşi la normalitate printr-o subtilă auto-accidentare, fără faultare. Doar prin fandare. Vă spune ceva numele (fără prenume, că nu se simte nevoia, al lui) Pop? Cuvânt care se poate scrie şi cu literă mică, însemnând şi susţinător de tavan, iar în cazul (acuzativ!) de faţă având şi rol de suspensor? Sigur că da!

♦♦♦Pe panoul de baschet din faţa adevărului personal – dar ceva mai rapid decât acesta! – Ponta vede altceva decât vedem noi, toţi ceilalţi, pentru că acolo scrie clar, cu litere de tipar: PLAGIAT.   În timp ce el citeşte invers, adică TAI-GALP ! Întocmai cum a citit şi aplicat tot timpul programul de guvernare, încărcat ochi cu promisiuni frumos ambalate în parfumate minciuni şi legate (la ochi!) cu fundă roşie ca roşia (Montana, era să zic). Şi astfel numai bune de livrat ca larve vii,  împăiate proaspăt, păsărilor votante, năuce, făcându-şi cu aripile cruce, aflate permanent cu ciocul din faţă deschis şi cu ştampila imprimată pe podul (Mogoşoaia al) palmei.

♦♦♦Dacă vă uitaţi atent dedesubt, sub braţul panoului de baschet, între el şi bascheţi – cam la înălţimea ochilor, cu ochelari cu tot –  se lăfăie două scame uriaşe, cea a tupeului obraznic şi cea a nesimţirii cu marginile netivite, amândouă privind – zâmbind cu gura (mare şi roşie) până la urechi, pişichereşte, desigur – (în) direct prin inelul fără gaură.

ObrazNIC-ul ruşinOS  diN  COTROCENI

S  g. E

 

 

leave your comment


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *