admin on septembrie 18, 2017 No Comments
Am privit pe fereastra timpului
Şi am văzut o mulţime de secole,
Se prăvăleau peste mine-n tăcere,
Strivindu-mă lent, clipă cu clipă.
Gâtuit, am întrebat unul din ele
Din care anume mileniu se trage,
Din care-a mării prinsă-n catarge,
Şi dacă are cumva rude-ntre ere.
Mi-a răspuns peste umăr, era grăbit,
Fiindcă alt veac urma să vină la rând,
El trebuind deja să treacă-n trecut,
Nu mă cunoaşte, nu ştie cine sunt.
Dar, după-o clipă-ntreagă de gândit
Şi după ce cu-ngăduinţă m-a privit,
Mi-a zis c-o umbră de regret în glas:
O, da, îmi pare rău căte-am strivit!
SILVAN G ESCU
