admin on iulie 16, 2016 No Comments
♦♦♦Ca să-mi relaxez nervii, pentru că ştiu manevra care să mă ajute, i-am întins ( puţin numai, fiindcă erau deja ) pe sârmă la uscat, adică la calmare. După ce mi-am împachetat calmul pe care-l aveam rezervă în dulap şi l-am pus în ambalajul care trebuia, am ieşit în oraş, intrând direct în el, desigur pe uşa din faţă, că doar faţă avea.
♦♦♦După ce m-am dezaplecat din poziţia în care mi-am legat şireturile de care mă trag cu vecinii de peste ocean, am plecat în căutarea timpului pierdut, dar, din păcate ( ale mele ) nu l-am mai găsit; sărise pârleazul dintre ce vroiam şi ce puteam, plictisit să mă tot aştepte toată viaţa ( tot a mea ).
♦♦♦Intrat bine în oraş, chiar în centrul său nervos, dar destul de calm la ora aceea, era cât pe ce să dau peste sora miresii, care şedea ascunsă după umbra soră-si, aşteptând prilejul să-i ia locul. Şi – dacă s-o putea – şi soţul. Din nefericire pentru ea, pentru sora sorei să zic aşa, a dat cu ochii de mine, Doamne! şi ce ochi avea, albaştri şi mari că era cât pe ce să mă lovească – pardon – cu ei. Noroc că erau închişi, parţial desigur, altfel nu ştiu ce s-ar fi întâmplat.
♦♦♦Transpirat ca un pirat cu ochiul bandajat de emoţie şi de vrere, atent la ce nu trebuia, dar – lua-m-ar naiba – merita, era cât pe ce să mă lovească ce n-aş fi vrut. Nu vă spun ce ca să nu vă sară inima din pantaloni, scuze din piept, cum era să-mi sară mie (-n sută ). Situaţie greu de suportat, care ar putea dura cel puţin până va începe să mă doară locul. Ce mai, putea să se-ntâmple ceva grav de la aşa o mică distanţă de bancă. Cum care bancă, păi nu v-am spus? A, da, am uitat. Contrariat, pentru că mergeam pe sens contrar pentru vârsta mea, m-am oprit în faţa unei bănci de care m-am rezemat ca la Remat cu spatele ca să pot vedea ce se petrece la acea petrecere ( de pietoni ).
♦♦♦Văzându-mă atât de aproape de bancă, ochii albaştri ca aştri şi mari ca marea s-au apropiat între ei – nu, scuze! – de mine, privindu-mă galeş, crezând, mai mult sperând că sunt Directorul ei şi voia să fiu şi-al ei, dacă nu mă deranjează. Era aşa de bucuroasă că-ţi venea s-o mănânci, mai mult mie decât vouă! Şi – absolut de lut normal – a încercat să deschidă uşa, dar banca nu avea, pentru că nu avea nevoie, era deschisă de jur-împrejur. Şi pe deasupra ( dar şi pe dedesubt ) era de lemn, ca multe altele din sectorul 3/4.
♦♦♦Aţi văzut ce bine m-am stors de idei? Dar, dacă nu aveam storcătorul cu mine?
SILVAN G. ESCU
