Cotroceni

Scurtă ( la mână! )

STRIGĂT ÎN NOAPTE

♦♦♦Azi – noapte m-a trezit din somn, poate și din altceva, o pescărușă, care a strigat – țipând – până a răgușit. Îl striga pe bagabondu` de bărbată-su, care s-a înhăitat cu niște Pești cu gâtu-n lanțuri ( de (h) aur ). Și de atunci ea nu mai pune mâna pe tuci. Iar el, haimanaua, rar de mai trece pe-acasă, pe la Pro Tv, pardon, pe la baltă.

♦♦♦Iar totuși ( iubirea) când se mai îndură să vină – deși spune că n-are nicio vină, dar urcând pe geamandură – atunci aduce cu el niște peștoaice, vai, mama mea ! Unele care seamănă – dar ce spun eu ! – chiar sunt sirene, cu ceva foarte umflat între înotătoare. Dar, oameni buni ( de nimic, era să zic ) ce aveau sub coadă nu vă spun ca să nu v-apuce strechea! Ce mai, sunt așa de mișto că-ți cade părul din nas de plăcere, scuze, de uimire.

♦♦♦Păi le-am văzut și eu, altfel de unde v-aș spune toate astea.

♦♦♦Acum chiar nu-mi pare rău că am fost trezit din somn. Oricare ar fi fost el.

SILVAN  G.  ESCU

Altă scurtă

AER NECONDIȚIONAT

♦♦♦Adică liber, să facă ce-l taie vântul, adică ce-l taie capul am vrut să zic.

♦♦♦Că tare bine e să nu ți se pună nicio condiție, decât – hai, treacă de la mine – post-factum, dacă pot spune așa. Și pot.

♦♦♦Și asta abia după ce pleacă poștașul, ca să nu-și bage nu știu ce, adică nasul, în treburile noastre intime.

♦♦♦Așadar, n-ați vrea să fiți aere necondiționate ?!

Același , S  g.  E

leave your comment


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *