admin on septembrie 2, 2016 No Comments
♦♦♦Este aceea născută din ură, sau, în cel mai fericit caz din aroganţă, dintr-o atitudine de superioritate, uneori chiar nesusţinută de umeri de vreo justificare. Este posibil aşa ceva, veţi întreba? Da, iată cu ochii la lopată (să n-o fure vecinul) este posibil în momentul în care – rod al hazardului – intervine în toată splendoarea nudităţii sale inevitabila teorie a neavutului încotro. Aşa cum din păcate (le noastre) este cazul de faţă, care, cred unii – mai creduli, dacă permiteţi şi nu văd de ce – a rămas deja în spate. Ura. Pe dracu, Doamne iartă-mă!
♦♦♦Acum, la o lună distanţă ( de soare, soarele gândirii lucide, dac-am fi mâncat glucide), aşadar, ne-a fost dat în dar un zar, doar unul şi suntem nevoiţi de bună voie să-l aruncăm şi să privim perplecşi cu toţii la ceva care ar fi putut fi altceva. Acum mă gândesc că dacă ar mai fi trăit Cezar (Caesar, pentru scrupuloşi) sigur am fi avut două. Zaruri. Altfel, suntem obligaţi de destin să privim printre stanoagele prostiei zborul în spirală, ca o coloană fără sfârşit, înălţându-se ca un zmeu din poveste – şi dus este – al lipsei noastre de cunoaştere. Iar în cazul – acuzativ – în care am avut-o, despre cunoaştere vorbesc – de la o vreme încoace (şi încolo!), de discernământ. Da‘ ce, ar fi prima oară!?
♦♦♦După aceea, după aceasta, după care vreţi voi, munţi de tăceri de nisip, de prea mult timp umed, udat de lacrimile ignoranţei, se vor aşterne pe tâmplele noastre care vor fi veşnic cernite de ninsoarea din toate anotimpurile care vor urma.
♦♦♦Urmarea în ediţia – următoare era să zic – a existenţei noastre. ♦♦♦Şi – nu vă bucuraţi încă !- şi a voastră.
♦♦♦Iată ce a mai rămas din făloasa Europă, după Brexit :
Vae victis, again, n‘ est pas?
Naturlich!
Ciao ragazzi!
Hasta la vista, baby!
♦♦♦Şi un românesc – La revedere – vă spun eu,
NESUFERITUL din COTROCENI
S g. E
