Cotroceni

( Repost ) – Eminescu nu mai este ?

♦♦♦Aş fi vrut să scriu o poezie la moartea lui Eminescu. Atunci. Dar, cum s-a născut prea devreme, sau eu prea târziu, n-am apucat să-i respir versul în stare crudă, proaspătă și să expir recunoștință. Iar acum – la o distanță de timp atât de lungă – nu mai îndrăznesc decât să-mi furişez privirea în opera sa şi să-i sorb vorbele scrise cu geniu nepereche.

♦♦♦Cuvintele pe care îmi doresc să le spun despre el nu au legătură cu moartea. Pentru că după ce ni l-a luat – doar atât a putut face hâda – după aceea nu a mai avut nicio o putere asupra lui, ba din contră, acum este mai viu decât oricând. Fiindcă, de mai bine 125 de ani, în fiecare zi de 15 iunie el învie câte un pic. Iar ea, moartea moare de ciudă!

♦♦♦Da, Eminescu este! Mă întreb ce trebuie să facem ca să-i merităm trăirea. Ce, nu știați că el trăiește permanent? În primul rând trebuie să simțim nevoia să-l citim, să-l recitim, să-l recităm, să-l intonăm, să-l slăvim, să-l trăim. Şi să-l iubim, dacă ne permite. Îi ordon poporului român să ia aminte şi să execute zi de zi, clipă de clipă cele spuse mai înainte! Iar pe Eminescu îl implor să mai fie odată îngăduitor şi să ne permită să-l iubim.

♦♦♦Pentru că am mai scris despre el în alte împrejurări şi pentru că simt că nu va refuza, am să-mi permit chiar acum să-l strâng în braţe peste timp, cu recunoştinţa prietenului care – sper – m-ar lăsa să-i fiu. Ca să pot să-i miros ,,floarea albastră ” de la reverul poeziei, să-i curăţ pana cu care a scris ,, Dulce Românie” , iar el, mergând cu paşi agale, să-mi arate aleea plopilor fără soţ, adică nepereche, întocmai ca şi el. Şi încă ceva, la care visez de mult, de când am auzit prima oară numele lui, dar pe care parcă-l știam dintotdeauna. Aș vrea să-l rog, să-l implor să-mi permită să-i fiu cal la diligența care-l duce la Viena. Iar la întoarcere să-mi povestească despre boemia sa, despre iubirile sale şi – înainte de a ajunge din nou în țară – despre Schopennhauer.

♦♦♦După care, odihnindu-se preţ de o poezie, să continuie să scrie cu aceeaşi vervă şi sarcasm despre relele şi răii vremii, chit că duşmanii săi vor încerca să-l omoare încă odată. Mereu pe 15 Iunie. Zadarnic.

♦♦♦Nu fiţi trişti, Eminescu s-a născut ca o dimineaţă şi aşa va rămâne veşnic!

♦♦♦Pentru că acestei păsări nu o să-i ia nimeni zborul, iar pentru noi pana din aripa sa fermecată mai scrie încă.

SILVAN  G . ESCU

leave your comment


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *