admin on septembrie 30, 2016 No Comments
Partea a II- a – cea nu de sus.
♦♦♦La toată această atmosferă de circ preistoric, oferit gratis ca bonus pentru rânjet prostesc, cineva – deocamdată prefăcut timid, având tot timpul la îndemână două cuburi de gheaţă oceanică – asista de pe margine. La început doar privind, hăhăind căt îl ţinea flota şi cât îi permiteau serviciile de pe punte ( pun-te bine cu cine trebuie! ). Era piratul cu amândoi ochii pe jumătate acoperiţi, jumătatea de deasupra lor, Omul din Atlantida, cea de lângă Mamaia noastră, vai de mama ei.
♦♦♦Privea amuzat, ca un animal politic modern, stând încă pe banca de rezerve (de cadre pentru tablouri, care nu vor fi pictate niciodată ), având alături două pahare. Unul cu Whisky preistoric şi altul cu gheaţă polară istorică, dar la fel de veche, adusă chiar de el. Primul, whisky-ul, provenea din rezerva de protocol de la Crescent, iar gheaţa fiind fin spartă de Urs (U) cu spărgătorul de nuci pe buci de la Antene. Dar nu doar sta, ci intra câte un pic în teren, unde a şi rămas două reprize prelungite, ca arbitru şi jucător în acelaşi timp, punându-şi pe braţul Chilia banderola de (Dan) căpitan ( de plai ). Aflându-se într-o permanentă dispută cu mulţi neanderthalieni, nastasieni, voiculescieni şi ulterior căcărieni şi pontanieni.
♦♦♦ Comandantul de ,,grotari” ceva mai evoluaţi în involuţia lor, chiar le aduna acestora ciomegele ca să facă ţepe din ele, în care să-i înfigă în primul rând pe înfigăreţi. Dar şi pe proprietarii de lopeţi pe care le foloseau pentru a strânge banii şi furci ca să-i învârtă. Nu de altceva, dar ca să nu se usuce. Banii. Din păcate pentru ţepe au rămas fără obiectul muncii, să zicem aşa, muindu-li-se vârfurile de ruşinea de a nu fi văzut niciun cur înfipt în vreuna dintre surate, chiar înainte de a putrezi. Ţepele.
♦♦♦ Această ruşine se întâmpla în vremea în care mergea – de parcă erau două cocote plecate la agăţat parlamentari grotieri – braţ la braţ cu Dom Profesor de dicţie preistorică, zis şi cursa de şoareci, sau Motanul Felix şi Otilia. Pînă în clipa în care, stând cu urechea lipită de uşa de la Griv(EI) co, lăsată special necapitonată, a aflat că mogulul de cimpanzei urmărea ceva necurat. Anume să-i taie moţul, a se citi şuviţa, care părea un steag pe catarg, lăsată să i se fluture în bătaia lui ( Sorin Ovidiu ) Vântu (lui ).
♦♦♦Motanul, urmaşul Râsului – animal actual – a ajuns între timp un fel (ul doi ) de Monte Cristo, conte de Monte Carlo, pardon, de Jilava, locuind pe gratis în taverna mohorâtă de la Rahova ca tânăr scriitor bătrân, privind mânios şi mârâios printre gratii şi stanoage spre exteriorul interiorului locativ.
♦♦♦În tot acest timp, dar şi înainte şi după, devoratorul de politicieni de doi bani de hârtie igienică s-a şters cu ei pe spate, că până acolo ajungea şi până acolo îi ajungea zâmbetul larg deschis la fermoar.
NEsufărITUL diN COTROCENI
S g. E
