Ochii inimii

Ochii văd, inima cere,

E-o vorbă veche din bătrâni,

Să stau cu nasul între sâni,

Mărturisesc, e a mea vrere. 

Sunt nefireşti poftele mele?

Sunt slugă la acei stăpâni,

Stăpâne-am vrut să zic pesemne,

C-aşa le spun eu dânselor, mamele.

Să-mi treceţi cu vederea toanele,

Cum şi-n cenuşă sunt tăciuni,

Aşa cum seacă uneori izvoarele,

Sau cum printre mere-s stricăciuni.

Vă rog să îmi iertaţi excesele,

Că doar îs om, chiar de-s modern,

Să nu vă cramponaţi de dânsele,

Cu toţii ştim, la ele ne gândim etern.

Eu pentru oameni mai nimic nu-nsemn,

Deşi evit să-mi spăl în public rufele,

Vă spun acuma la-ncheiere numele,

Cu toate că eu ştiu : îl port nedemn.

SILVAN  G.  ESCU