Monstru

Sunt un monstru, însă federalizat,

Că sunt stăpân peste şapte provincii,

De-ntreaga presă-a lumii mediatzat,

Mă vând doar pe – de aur – zeci de uncii.

Păi, sunt aşa de scump cu-n  scop anume,

Dar scopul nu-i în niciun caz al meu,

E doar al celor ce se îngrozesc de mine,

Doar de mă răstesc puţin şi-i pun pe vine.

Da, aţi ghicit, balaur îs, am capete vreo şapte,

Câte unul bombat pentru fiecare provincie,

Când de mâncare nu mai am, că-i sărăcie lucie,

Cu oamenii eu mă rezolv. Se-aud doar şoapte.

Numai atâta pot să mai rostească, garantez,

Normal, de la distanţă mare îi supraveghez.

Atâta de-ngroziţi îi simt, O Doamne Sfinte!

Dar chiar nu-mi pasă, calc pe ale lor morminte.

                                                SILVAN  G  ESCU