admin on iunie 8, 2017 No Comments
Mă-mbrac în mirosul trupului tău,
Port acea nemaivăzută haină, iată,
Ca pe scumpe straie de sărbătoare,
Mai mândru îs decât falnicul soare,
Oriunde-n lume soarta mă poartă..
Cu haina aceea tot corpul mi-acopăr,
Toți oamenii, normali, se uită mirați,
Intrigați, fiindcă mă văd gol, dezbrăcat.
M-amuză grozav acei inși îmbrăcați
În haine hilare. Dar nu sunt mirat.
Ei nu văd minunea, nu văd mirosul,
E normal, ei miros doar ceea ce văd,
Nu pot să simtă textura acelui miros
Și n-au cum să-i vadă firul lucios,
Păi, ei sunt normali, văd totul pe dos.
Însă, sunt caraghioși în hainele lor,
Înfășurați în niște cârpe, viu colorate,
Cu nasturi pe burtă și guler la spate,
Miros a războaie, țoale țesute în case,
De harnice fete, cu chipuri voioase.
Haine de cârpă tot coase bietul popor,
Oameni normali, ce mă văd gol.
SILVAN G. ESCU
