Lumină

Mi-e frică să însămânţez cu iubirea mea străzile,

Mă tem ca nu cumva să o strivească sub ele roţile

Acelor maşini care tot aleargă, gonind bezmetice.

Dar nici nevinovaţii pietoni să nu-şi păteze tălpile

Cu sângele ei, când, pe trotuare îşi plimbă visele.

Gândul, trist-apăsător, în permanenţă mă încearcă,

Echilibrul îmi răstoarnă, mă ia de mână şi mă poartă

Oriunde îşi doreşte el, m-ascunde-n zonă-ntunecată.

Tânjesc după o rază de lumină, s-apară şi să-ntoarcă

Acel destin potrivnic, şi, luminat, s-aleg o altă poartă.

O stea anume să coboare aş vrea, la pieptu-mi nimerind,

Acea comoară de-aş putea  în sân s-o ţin, aici să o închid,

Să fie numai a mea,  a ta iubire pe aripi de vis coborând,

Lumina-mpreună să zboare cu ea, la mine în grabă venind,

Prin spaţiu ceresc navigând, toţi sfinţii din cer întrebând.

SILVAN   G   ESCU