Cotroceni

Lui Eminescu

                      I

 

Îmi ţin lacrima în colţul ochiului,

La orice emoţie ce-o am se varsă.

Îmi curge-n barbă şi faţa-mi este arsă,

Se strânge şi-ajunge în marea dorului,

A dorului feciorului. Al tău, tu Făt Frumos

Cu aur în plete, cu vers ba sprinţar, ba duios,

Cu inima caldă, cu chipul mirat, curios,

Lăsat-ai în urmă-ţi pe veci trecut luminos.

 

II

 

Te rog nu-nchide ochii iar,

Te rog ţine-i un pic deschişi

Să pot privi în ei cu ochii plânşi,

Urmând cărarea dorului pierdut,

Plecat în veşnicia timpului, demult.

 

La gâtul tău eşarfa vremii de-o anin

Te rog să o păstrezi. Promit să vin.

 

III

 

Aseară m-am întâlnit cu Eminescu

În casa sa aflată-n mintea mea.

De vis era cea casă, eram în vis,

Şedea absent pe scări şi mă privea,

Iar eu credeam că sunt în paradis.

 

 

Privindu-mă în ochi, cu glasul stins mi-a zis:

Salut, parcă te ştiu, nu eşti cumva Gigescu ?

Nevrând să-l necăjesc, un pic l-am contrazis:

De fapt maestre, eu sunt un oarecare Escu.

 

SILVAN   G   ESCU

leave your comment


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *