admin on mai 5, 2017 No Comments
A bătut la uşa mea o morsă,
Avea ceafa umedă, de emoţie
Am bănuit, uitându-mă pe vizor,
Zâmbea uşor timidă, încurcată.
Pe pielea lucioasă, catifelată
I se prelingea oceanul,
Era de lungime medie, aritmetică,
Aşa părea, privind-o pe înălţime.
Am observat că avea şi coadă, jos,
Da, da, şedea în coadă de peşte,
Era destul de …nu vă spun cum
Şi nu era deloc (echi)distantă.
M-a salutat amabilă, destul de cald
Pentru lumea rece de unde venea.
M-a întrebat dacă poate să mă ia,
Auzind-o, un fior m-a traversat.
Ca orice neam prost, crezând că nu-s,
Am vrut s-o îmbrăţişez, s-o relaxez,
Însă s-a ferit, arătându-se timidă,
Probabil, m-am gândit, fiindcă era nudă.
M-a rugat să ieşim la o plimbare
Şi – de ce nu – la un cub… pătrat.
Să ne aşezăm pe vârful unui aisberg
Şi de acolo să privim lumea apelor
În timp ce ne scufundăm încet,
Noi doi, doi posibili Titani-ci.
SILVAN G. ESCU
