admin on iulie 20, 2016 No Comments
♦♦♦Într-o zi cu aspect de noapte devreme am văzut trei extratereştri şi încă unul care era ambidextru şi cu toţii păreau că vor să facă ceva. De fapt ei se luptau, se luptau cu echipamentul care stătea prost pe ei. Dar nu echipamentul era prost… Să zicem că nu era bine pus şi cam juca pe ei… dansând cu lupii.
♦♦♦Şi totuşi ei veniseră c-un scop, având cu ei şi un telescop, de fapt ceva telescopic pe care l-au introdus (vedeţi ce frumos vorbesc când scriu!), aşadar l-au băgat undeva. No, cum ar zice cineva, e musai să vă spui. Au venit în căutarea gândacilor migranţi dintr-o zonă curată şi fără curupţie (sic!) amândouă insuportabile, adică fără niciun miros. Îngrozitor acest nemiros!
♦♦♦După ce şi-au umplut tulumbele cu insecticid pur furat de la Condrea şi au cercetat toate faldurile canalelor şi-au pus cu toţii mâna-n cap, fiecare pe capul celuilalt, s-au scărpint îndelung undeva şi între timp s-a făcut seară. Aşa că au plecat nedumeriţi înspre casele lor de vacanţă, fiindcă intraseră chiar din acea seară în concediu de studii, promiţând că se vor întoarce când vor afla de ce au venit. Mai exact de ce nu au venit. Până atunci. Însă asta nu e treaba mea, nu e toată a mea.
♦♦♦Dar, surprize peste surprize, după niciun sfert academic s-au întors, spunând că au glumit. Sau şeful lor cu ei, n-am înţeles exact. În orice caz s-au apucat de lucru manual şi au tot pompat pân-au terminat soluţia, după care au pus apă minerală, că ştim cu toţii că are ţepi, adică înţeapă la limbă, dar nu ştiu dacă gândacii au aşa ceva. Limbă. Au terminat şi apa, apoi au pus mână de la mână, fiecare cu mâna în buzunarul celuilalt, că de, se aveau ca fraţii (Jderi) şi au luat ceva de băut ca să facă parastasul gândacilor. Virtual.
♦♦♦A doua zi au venit împreună cu şeful lor, toţi îmbrăcaţi elegant, mai puţin şeful care se cam certase cu soţia vecinului, curioşi să vadă cu ochii lor cum se odihnesc gândacii stând cu burta la soare. Stupoare, un gândac se plimba tacticos, cu ambele mâini la spate, de parcă toată curtea era a lui, privindu-i superior şi cu un rânjet de reproş suspendat de mustaţă, supărat că i-au fost otrăvit confraţii. Uimiţi, angajaţii cuiva – ingenizanţii – au îmbrăcat în grabă costumele de scafandru de suprafață şi s-au pus pe treabă, acoperindu-l pur şi simplu cu soluţie. N-aș putea să vă spun clar pe cine. a, da, pe g\ndacul rebel. Şi – siguri de isprava lor din acea zi – au plecat aplecaţi de ruşine. După alte trei zile au trecut să-i vadă burta arsă de soare, numai că gândacul îşi reluase ritualul, plimbându-se imperturbabil prin curte, rânjind de această dată cu toţi dinţii. Înşurubaţi cu bormașina – în gură era să zic – în urmă cu două zile de un oftalmolog aflat în concediu, care se pricepea mai nou şi la colţi.
♦♦♦N-o să credeţi, dar a venit chiar ministrul mediului în persoană să vadă minunea şi numai după ce au făcut o comisie condusă – cu mâna – de mine au descoperit – scoţându-i bateriile – că era unul de jucărie. Ce gândac bagabont!
♦♦♦De fapt a fost o farsă pe care Patricia, o fetiţă de nici 4 ani, a făcut-o celor de la igienizare, pentru că – văzându-i mișunând aproape în toate casele – a crezut că gândacii sunt animale de companie.
SILVAN G. ESCU
