Ezitări

Eu singur mi-am propus,

Aşa deodat’ să renunţ la raţiune,

Dar pentru ăst demers este nevoie

Tocmai de-acestă fină calitate.

Şi-atunci cum oare aş putea

Să ocolesc această chestiune,

Să mă prefac că totul am uitat.

Că este doar a minţii slăbiciune?

Că am cumva un pui de lapsus,

Sau multe locuri goale în gândire ?

Nu ştiu cum oare naiba reuşesc,

Dar iată că-mi adaug o nouă însuşire

La zestrea mea bogată, desigur una

Negativă şi brusc constat fără uimire

C-adânc crestez pe lungul meu răboj,

Normal, o altă grea dezamăgire.

De s-ar putea cumva momentul să-l aleg,

Pe cel în care mi-aş dori să mor,

Îngrozitor de dificil mi-ar fi s-o fac,

Cum oare să aleg să nu mai fiu deloc?

Mă tot gândesc c-ar fi chiar nefiresc

Să cred că nu-mi va fi de mine dor,

E-atât de limpede că n-aş putea s-aleg

Momentul când să plec în tainic loc.

                                      SILVAN   G   ESCU