admin on martie 28, 2017 No Comments
♦♦♦Prima bâtă necioplită, nerindeluită, nefinisată, dar, fiţi siguri, extrem de fandosită folosită de ,, grotarii” din Valea (Plângerii la Parchet- a)Jiului (Valea ! la București) datează – culmea neștiinței din toate epocile – cică din Epoca de piatră spre lemn, care, la rândul ei, durează și astăzi, cel puțin până la ora 11 și 11 min. când voi deschide fereastra spre lume să văd dacă mai e.
♦♦♦Constat cu surprindere uluită că nu mai e. Au furat-o și p-asta. Și cu asta Basta (Gheorghe). Şi totuşi, abia după ce surprinderea m-a luat pe la spate am scăpat de uluială. Şi – (poate) vedeţi bine – nici acum n-o mai am.
♦♦♦Doar Tănase a supraviețuit, ca să ne povestească ,, Amintiri din Epoca de Lemn”. A lui, numai a lui. Evident, din acele amintiri, câte (bâte) i-or mai fi rămas şi lui ca amintire.
♦♦♦Tănase face bâte de când se ştie şi mai face şi astăzi, cel puţin până azi la ora 11 şi 12 min. când l-am văzut ultima oară. Nu, nu pe el pentru ultima oară, nu, pentru că epoca lui de lemn nu putrezeşte niciodată, deci nici el.
♦♦♦Am o rugăminte la dv., cel de-acolo, de lângă sora miresii, care vă uitaţi cu neîncredere superioară când la mine când la el, nu mai aruncaţi în Tănase cu pietre din cealaltă epocă, cea din care faceţi parte dv. Pentru că el, Tănase, e de lemn şi nu simte. Şi apoi ce aveţi cu Tănase, el doar le-a făcut, nu le-a şi folosit, dar dacă chiar vreţi să vă luaţi de cineva luaţi-vă de mine, sau de Pinocchio că amândoi minţim aproximativ la fel, eu de un singur fel, el şi de felul doi. Dar asta credeam că ştiţi deja, fiindcă el, Pinocchio, e mai mulţi – dacă permiteţi, şi nu văd până acolo de ce nu – şi ăştia mint de îngheaţă apele termale.
♦♦♦Tănase, care este şi colecţionar de spinări, din cele adevărate, omeneşti să le zicem aşa, mai păstrează şi azi câteva, puse la loc de cinste, în panoplia de lemn aurit a neamului carbonifer era să zic, alături de bătătorul lor, pe numele de lemn fin, zis Bâta ! Una singură a mai rămas de la Mineriadă şi aceea smulsă cu greu din mâna lui Cosma, care o păstra strâns la pieptul acoperit cu brichete de cărbune, niciodată făcut praf, pe considerentul firav – brutal că el a fâcut-o, el trebuie s-o deţină, şi nu un deţinut ca el, ca, scuzaţi ! Cosma. Şi – dacă nimeni n-o să-l oprească – s-o şi folosească. În folosul binelului public, chiar dacă acesta o duce rău. Vă rog nu întrebaţi cine. Că nu-i bine ! Nu, nu, nu insistaţi, vă rog.
♦♦♦Dacă am lăsat (de la mine) impresia că aş avea limba de lemn să ştiţi, tot de la mine, că Tănase nu are nicio vină, nu el a cioplit-o.
NeCIOPLITul dIN cOTROCENi,
S g. E
