admin on august 10, 2017 No Comments
Tu, adiere de vânt te-ntreb
De unde vii şi oare cine eşti,
În ce gând nepătruns te-ascunzi,
Şi tot încerci să păcăleşti
Şi-aşa slăbita-mi vigilenţă,
Din răsputeri te străduieşti
Ceva nepământean să zămisleşti.
Anume ce ai vrut să-nsemni,
La ce anume te-ai gândit
Să dai acestui nevăzut mister,
Ciudată-nfăţişare cum credeai
Că ar putea să ia fiorul ce mi-l dai?
În al meu gând te intuiesc,
Chiar dacă încă nu exişti.
Şi totuşi te întreb cum de rezişti
Privirii mele să te-arăţi
Nălucă, în total mister cuprinsă?
O ştiu, chiar asta vrei să fii,
De ochii lumii să te ţii ascunsă.
O, cruţă-mi nerăbdarea,
Te conjur şi grabnic te arată,
Imaginaţiei încearcă să-i dai chip,
Te rog, arată-ţi a ta faţă
Şi dorul mi-l alină, degrabă ostoieşte
Dorinţa ce o simt că mă îndeamnă
Să te urmez orbeşte.
SILVAN G ESCU
