Curcubeu

Privirea de-mi saltă spre cer,

Acolo zăresc semeţ curcubeu,

Se-ntinde un arc maiestuos

Acum, deasupra capului meu,

Acele culori sunt rupte din soare,

Şi-apar după ploaie mereu.

Culorile lui spectral se curbează,

Atârnă de-o mână eternă de zeu,

Aici, pe pământ, se prinde de alta,

Iar cel ce-o întinde sunt eu,

Şi simt  că-ntre cer şi pământ

Sunt propriul meu Dumnezeu.

De-aş putea – adânc meditând

Asupra culorii – să modific ceva,

Aş umbla-n primul rând la nuanţe,

Să-i extind coloritul superb,

Pe tot să-l cuprind în inima mea,

Să-ntreb liniştit, cromatic vorbind,

Cu ce culoare-aş putea rezona.

Culoarea albastră din nalt curcubeu

Este albastrul ochilor mei,

Întocmai ca floarea albastră şi-a mării,

Ce tainic se naşte din ei,

Verdea culoare de trunchi se apleacă,

Sărută pământul sub tei.

Iar alte patru culori din spectrul divin

Par patru fecioare din basme cu zmei,

Tot astfel şi visele mele rebele

Se-nalţă şi zboară ca albi porumbei.

SILVAN   G   ESCU