Nici fostă umbră

Cum, sunt oare doar celălalt eu,

Cel apărut prin sumbru ricoşeu,

Din rece con de umbră izvorât

Să fiu doar umbră pe pământ?

Desigur, sunt acuma numai ea,

O umbră ce viaţa mi-o înlocuia,

În timp ce eu cel viu, adevărat

Poate că niciodată nu am existat.

O umbră ce încet şi ea se stinge,

Din care viaţa tainic se prelinge.

Oare am fost atâta de neînsemnat

De nici ca umbră nu am rezistat ?

A fost cu mine soarta aspră, rea,

Afară fiind împins din existenţă

De însăşi umbra, fostă chiriaşa mea.

Şi am ajuns din mult visată stea

Să fiu în loc de existent absenţă.

SILVAN  G  ESCU