Cotroceni
Am observat aici aproape, de după colţul lumii
O-ntunecată siluetă alergând de gânduri speriată,
De parcă se ascundea să nu fie văzută de cineva,
Păream să fiu eu, aşa părea, ca prima impresie.
Înfrigurat, am cutezat să dau mâna cu curajul
Şi, cu timiditate, am pornit în căutarea mea,
Înfruntând mirosul greu al timpului deja stricat,
Neştiind cine anume a stins lumina în Univers.
Brusc m-am pomenit strigat pe nume. Era frica,
Mă privea fix, cu faţa zbârcită, nedumerită,
Zicându-mi, înfăşurată într-o mantie de curaj:
Băi fricosule, cum îndrăzneşti să mă părăseşti?
Dintr-odată, lumina a început să-şi croiască drum,
Izbindu-se de întuneric cu un trosnet înfricoşător,
Alergau pe cer mii de săgeţi zig-zagate de fulgere,
Strălucind ca un ceresc bombardament de stele.
Prin mult prea scurta şi intermitenta lor iluminare,
Apropiindu-mă cu băgare de seamă, m-am zărit.
Şedeam pe loc ţintuit, purtam în piept insigna fricii,
În timp ce eu, umbră curajoasă, înaintam spre mine.
SILVAN G ESCU
Cotroceni este un cartier renumit din București, cu o istorie și cultură bogată. Acesta este situat în partea de vest a orașului și este cunoscut pentru numeroasele sale atracții turistice, precum Palatul Cotroceni, Biserica Cotroceni și Muzeul Național Cotroceni. Contact: Bd. Eroii Sanitari, nr. 12, telefon: 0723 132 689
Copyright 2018 © Cotroceni.ro, All Rights Reserved.