admin on septembrie 6, 2016 No Comments
♦♦♦Ziua a început sufocant. Şi colac peste ,,pupăza din tei” am transpirat suplimentar la aflarea unei veşti, unii zic neaşteptate, dar previzibile ( sic! ). Chiar nu mi-a venit să cred când am auzit la radio ce n-aş fi vrut să aud, cel puţin azi, pentru că îmi pusesem ,,marile speranţe” în ziua de ieri. Şi o să vedeţi mai târziu din ce cauză.
♦♦♦Am simţit imediat o grea povară, şi am ieşit pe uşă – care până şi ea s-a lăsat cu greu deschisă ( rămânând întredeschisă în urma mea, desigur de uimire!), am ieşit aşadar purtând ceva în spate, era vorba de o nouă cocoaşă. Cea dată de îngrijorarea pricinuită de locuitorii perfidului Albion care – sprijiniţi decisiv de electoratul din regiunea antieuropeană (nici chiar ei, locuitorii din acel nord al Angliei nu ştiu de ce!) Bermingham şi de lăptarii din Ţara Galilor de altădată – au votat intrarea în …Brexit.
♦♦♦Aflat în staţia, parcă terminus-ul ideii de transport în comun, din faţa – să-i zicem – a blocului în care locuiesc am zărit abia târându-se troleibuzul 70. Care parcă mergea pe picioarele dinapoi, cu botul lăsat a supărare, cu faţa şi ea lăsată, cu două pungi de cartele vechi perforate sub ochi, ce mai, pur şi simplu cătrănit de această întorsătură ca la Ploieşti. Nici nu ştiam dacă să urc sau nu, dar trebuia să merg spre Nicăierul vieţii mele nebritanice, aşa că am hotărât să intru în burta sa caldă, a troleibuzului, în care era o atmosferă ca o sferă, una fierbinte şi aproape irespirabilă. Absolut toţi călătorii se uitau în acelaşi timp, pe aceeaşi fereastră, privind până hăt, peste Canulul Mânecii, convinşi că am băgat-o cu toţi pe mânecă, parcă întrebându-se cum naiba o mai scoatem.
♦♦♦Mi-aş fi dorit să le întorc capetele cu cheia ( franceză, dar nici în ea nu am prea mare încredere ) spre preocupările lor de toate zilele, să le îndepărtez grijile, ( dar cum să fac să o alung pe a mea ? ), să le spun că britanicii – cei mai mulţi – sunt la fel ca cei mai mulţi dintre noi, adică nu înţeleg prea mult, pentru că li se explică prea puţin, livrându-li-se doar sloganuri aţâţătoare.
♦♦♦Spuneam la un moment dat despre ziua de ieri şi iată că i-a sosit rândul. Mă întreb de unde atâta coincidenţă între depunerea jurământului de către noua primăriţă a Bucureştiului şi proasta inspiraţie a populaţiei britanice, căreia i s-a propus un referendum. Şi ea – cu mintea îmbâcsită de neştiinţă, crezând că este încă în perioada de glorie a Imperiului – a acţionat ca atare, buimacă adică.
♦♦♦Ciotul de ţară, oricum desprins de continent – geografic – a hotărât cu majoritatea voturilor bieţilor băutori de bere, ieşirea, sau cum ziceam mai sus, intrarea în Brexit.
♦♦♦Dar când se vor trezi cum le va fi?
IZ-MENITul diN COTROCENI
S g. E
