Frumoasă-i lenea

Când lenea vine-ntr-o fugă,

Îndurându-se de a mea rugă,

Îmi iau nemersul la spinare,

Suspin și îl arunc în depărtare.

Când stau, am cel mai liniștit imbold,

O, c-așa îmi place să m-așez comod!

Să stau cu burta-n sus, nimic să fac,

Nimic să spun îmi place, deci să tac.

Ce bine e atunci când  te întinzi și stai,

La câini nici măcar o frunză să nu tai,

Oricum, nici chiar aşa nu o mănâncă,

Că vor ceva sofisticat, orice cu șuncă.

Normal că aş mai scrie câteva catrene,

Dar, cum spusei ceva mai sus, mi-e lene.

SILVAN   G   ESCU