MUZEUL NATIONAL COTROCENI

Cotroceni este singura reşedinţă din întreg teritoriul românesc care a cunoscut folosinţa cea mai îndelungata, de la sfârşitul secolului al XVII-lea şi pâna în prezent. Datorită acestui fapt, prin Hotărârea Guvernului României nr. 478 din 10 iulie 1991, a fost înfiinţat Muzeul Naţional Cotroceni, ca instituţie de reprezentare naţională, în subordinea Ministerului Culturii. La 27 decembrie 1991, latura veche a Palatului a fost deschisă marelui public, iar, ulterior, prin H.G. 1279 din 20 decembrie 2001, Muzeul a fost transferat în subordinea Administraţiei Prezidenţiale.

Muzeul este amenajat în cadrul unui monument istoric reprezentativ pentru arhitectura românească de la sfârşitul secolului al XIX-lea, palatul regal Cotroceni, care a integrat remarcabil o parte din arhitectura medievală a mănăstirii ctitorite de domnul Ţării Româneşti, Şerban Cantacuzino, către finele veacului al XVII-lea. Specificitatea îi este conferită de îmbinarea caracteristicilor unui spaţiu memorial, cu o istorie de aproape 350 de ani, cu cele ale unui muzeu de artă decorativă. Saloanele şi apartamentele sale au o deosebită putere evocatoare, accentul fiind pus nu doar pe valoarea intrinsecă a diferitelor artefacte, ci şi pe semnificaţia lor din perspectiva raporturilor cu personalităţile care au locuit în aceste încăperi de-a lungul timpului.

În cei peste 30 de ani de existenţă, Muzeul Naţional Cotroceni s-a impus în mediul cultural şi social românesc ca o instituţie modernă, care tinde, prin organizare şi prin proiectele culturale, să se sincronizeze cu noile tendinţe din muzeologia contemporană. Au fost realizate programe ştiinţifice şi expoziţionale diverse, abordându-se teme de istorie, istoria artei (de la arta medievală la cea contemporană) şi de restaurare. „Restituiri istorice” reprezintă unul dintre proiectele iniţiate de această instituţie, care, sub diferite denumiri, şi-a meţinut obiectivul principal, de a readuce în atenţia comunităţii personalităţi pe nedrept uitate sau monumente istorice dispărute. Intenţia principală este de a „recupera” pentru memoria colectivă şi a reinterpreta activitatea unor artişti, a unor oameni politici sau a unor evenimente marcante pentru istoria şi cultura românească.

 

Muzeul Național Cotroceni este deschis pentru vizitare de marți până duminică în intervalul orar 9.00 – 17.00
(16.00 ora de intrare a ultimului grup).

Programări vizite
Telefon: +4 021-317.31.07; +4 0725.518.381
E-mail: vizitare@muzeulcotroceni.ro

Facilitati

  • Muzee

Locatie

Intrarea prin, Bulevardul Geniului, Șoseaua Cotroceni 1, București 060116