BATRANUL CARTIER COTROCENI SI CASELE LUI.
DE LA VECHEA BURGHEZIE LA NOMENCLATURA COMUNISTA
Acesta e unul dintre cele mai vechi cartiere din București, preferat în ultimul secol de cei înstăriți. Ca orașul însuși, a pornit ca o pădure pe malul râului Dâmbovița, trecând prin etapa de sat modest. Pădurea era deasă și adăpostea tâlhari și fugari, tocmai de la desișul acestei păduri provenind cel mai probabil și numele, care e un arhaism pentru „a scotoci”. Potrivit lui Vlad Ignat, un astfel de episod a trăit și domnitorul Șerban Cantacuzino. Ca toți principii fanarioți, trăia sub spectrul uneltirilor și intrigilor, care puteau duce la căderea în dizgrație și mazilirea de către Înalta Poartă. Temându-se pentru viața sa, Cantacuzino fuge și se ascunde scurtă vreme în pădurea Cotrocenilor. Pentru a mulțumi Providenței și sătenilor că a scăpat, domnitorul decide să ridice aici mănăstirea cu același nume. Biserica reconstruită încă se poate vizita în interiorul palatului Cotroceni.
Palatul regal Cotroceni, dezvoltat și el în rând cu chiliile, de la statutul de simplu conac, a atras ca un magnet aristocrația valahă și curtenii, care încep să își facă aici case. Din curtea palatului se dezvoltă grădini vaste, care vor fi apoi separate de șoseaua omonimă, pentru a deveni azi Grădina Botanică. În timpul domniei ziditoare a lui Cuza, se pun bazele unui alt obiectiv definitoriu pentru zonă: baza sportivă, pe care se vor construi mult mai târziu stadionul de tenis și de fotbal.
O personalitate cu o poveste de viață spectaculoasă a influențat de asemenea cartierul în a doua jumătate a secolului al XIX-lea: doctorul militar Carol Davila. Francezul născut în Italia, Carlos Antonio Francesco D’Avila (Charles Davila), a fost invitat de domnitorul Barbu Știrbei să contribuie la realizarea primului sistem medical în Țara Românească. Ce trebuia să fie o scurtă ședere s-a prelungit pentru tot restul vieții, iar rezultatele au fost uimitoare. Carol Davila a creat prima facultate de Medicină, de Farmacie și de Medicină Veterinară, a creat primul sistem de ambulanță local și a ajutat alte domenii ale cercetării științifice. Marea Universitate de Medicină din Cotroceni îi poartă acum numele și are în față o statuie a generalului – doctor.
Pe o moșie cumpărată și apoi donată de Carol Davila s-a dezvoltat și mare parte din cartier, ceea ce explică de ce multe străzi din zonă au nume de doctori români sau francezi. De asemenea, pentru că Davila a slujit și ca doctor militar în Războiul de Independență (1877), în urma căruia a primit gradul de general, mulți ofițeri înalți și-au legat numele de aceste străzi. Un monument în cinstea Eroilor Sanitari din primul război mondial a fost creat de sculptorul italian Raffaello Romanelli. În apropierea Facultății de Medicină mai există și o statuie mai recentă, care îl reprezintă pe Nicolae Paulescu, descoperitorul insulinei.
La sfârșitul anilor 1930, apare în cartier impozanta Academie Militară, opera arhitectului modernist Duiliu Marcu. Un grup statuar, inspirat de realismul socialist, e postat în fața acestei clădiri în 1957, reprezentând Eroii Patriei, din al doilea război mondial, creație a unui grup de sculptori din cadrul armatei: Marius Butunoiu, Zoe Băicoianu, Ion Dămăceanu, Theodor Ionescu și Vasile Barabas. Bulevardul care se deschide în fața Academiei Militare e și astăzi unul din cele mai largi și elegante bulevarde din București, încadrat de două rânduri de blocuri scunde, în stil minimalist, în vogă în perioada interbelică. Același stil, fără decorațiuni, se poate vedea și în centru, pe bulevardul Magheru, de exemplu, fiind o specie diferită și anterioară șirurilor de blocuri socialiste. De altfel, absența blocurilor din perioada comunistă și face din Cotroceni o raritate pentru București, care contribuie la cota ridicată pe care o are acum.
În 1949, stadionul de fotbal Cotroceni a fost inaugurat, pentru a găzdui meciurile de acasă ale echipei Progresul, denumită după Revoluție și FC Național. În 1953, peste râul Dâmbovița, trecând pe podul Cotroceni, a fost construită Opera Națională, după planurile lui Octav Doicescu. Are un parc mare în apropiere și o peluză generoasă în față, unde au loc anual și concerte în aer liber. Peluza e străjuită de statuia lui George Enescu.
În 1978 marele Spital Universitar a fost inaugurat, funcționând de atunci ca unul din cele mai importante spitale de urgență din oraș, dotat inclusiv cu loc de aterizare pentru elicoptere. Mulți ani spitalul, care e cea mai înaltă clădire din cartier, a fost condus de viitorul primar Sorin Oprescu.
Mai bine de un secol, Cotrocenii au fost un loc predilect al aristocrației locale, pentru aspectul său natural și liniștit. Case de mare valoare arhitectonică s-au ridicat aici, combinând mai multe stiluri, de la brâncovenesc și neoclasic românesc, la gotic și minimalist. Înălțimea uniformă de două etaje a fost depășită recent de vile și blocuri de 3-4 etaje.
Nume mari ale culturii române au locuit în Cotroceni, în special scriitori, doctori și ofițeri: criticii literari Eugen Lovinescu, Șerban Cioculescu și Vladimir Streinu, poeții Ion Minulescu și Corneliu Vadim Tudor, sculptorul Oscar Han, omul de știință Emil Racoviță, compozitorul Vasile Vasilache. După ocupația sovietică și instaurarea comunismului, burghezia roșie a preluat forțat casele „naționalizate” ale celor trimiși la Canal și în alte închisori. Aici s-au mutat înalți demnitari comuniști, în frunte cu Ana Pauker, ministrul de Externe, care conducea de facto guvernul Petru Groza, securiști de rang înalt și alți răsfățați ai regimului. Din rândurile acestei nomenclaturi s-au ridicat apoi mulți dintre îmbogățiții tranziției spre capitalism, menținând cartierul printre cele mai scumpe ansambluri rezidențiale din oraș. Criminalitatea și poluarea sunt la
Sursa: http://www.webphoto.ro
APUSURILE ROSII DIN COTROCENI
STRAZILE Herescu, Turnescu, Lister, Petrini, Bagdasar, Marinescu, Iatropol, Davila. Sunt doctori din alte timpuri. Acum sunt nume de strazi in cartierul Cotroceni, un loc tacut, curat si plin de amintiri, cu vile si vilisoare cochete, ridicate intre cele doua razboaie mondiale.
Scriitorul Barbu Cioculescu, fiul marelui critic Serban Cioculescu, locuieste intr-una din aceste vile, pe o straduta dintre cele mai tacute. A locuit toata viata aici si a vazut, de-a lungul anilor, transformarile acestui cartier. „O mare parte din cartier, inca neconstruit, apartinuse doctorului Davila, dupa care l-a parcelat. Locul pe care se afla casa aceasta, de exemplu, a apartinut unui urmas. Tata l-a cumparat de la urmasi atunci cand a construit casa, prin 1935. Evident ca, fiind in jurul Facultatii de Medicina, s-au pus nume de doctori romani si straini. De exemplu, doctorul Radovici s-a sinucis la 49 de ani, aruncandu-se in mare, intr-o calatorie pe Mediterana. Se pare ca a avut o nefericire sentimentala. Pe aici mai sunt strazile: General medic Butoianu, doctor Lister, Strada Carol Davila, care este o strada lunga si destul de importanta”, isi incepe istorisirea Barbu Cioculescu.
| Marea majoritate a strazilor poarta nume de doctori celebri, romani sau straini. In Cotroceni se gaseste Facultatea de Medicina |
LIMITA. De fapt, cartierul Cotroceni era la limita Bucurestiului. „Cred ca aici a fost multa vreme padure si, pe masura ce padurea s-a retras, s-a construit. O data cu ridicarea Palatului Cotroceni, o buna parte din cartier a fost construita pentru personalul Majestatii Sale, Regele Ferdinand, colonei, generali. Aici, de pilda, pe Doctor Turnescu, o casa era a generalului Sion, cealalta a unui alt general, care a fost directorul postelor. Deci, daca strazile erau cu nume de doctori, locuitorii erau in genere militari. Si erau militari care-si aveau sarcinile in jurul Palatului Regal”, spune Barbu Cioculescu.
MULTA VERDEATA. La nord, limita propriu-zisa a cartierului era reprezentata de frumoasa Gradina Botanica, unde se pare ca ar fi fost, in urma cu aproape doua secole, tabara lui Tudor Vladimirescu. Alte limite sunt reprezentate de Podul Cotroceni si malurile Dambovitei, Biserica Sfantul Elefterie si Strada Doctor Pasteur reprezinta margini ale Cotrocenilor. „Pana de curand era un cartier cu multa verdeata, socotit ideal pentru sanatate. Foarte multe gradini, foarte multi copaci, acum au aparut foarte multe automobile. Marele bulevard din fata Facultatii de Medicina, care s-a numit cand Bulevardul Carol al II-lea, cand Bulevardul Doctor Petru Groza, acum Bulevardul Eroilor Sanitari, avea pe o parte si pe alta castani batrani care faceau un fel de bolta deasupra. Pana cand s-a introdus troleibuzul si a trebuit, din pricina firelor, sa fie taiati. Te plimbai pe dedesubt ca printr-un labirint. Cand veneai vara din centru, aici era cu doua-trei grade mai racoare si mai placut. Si erau celebrele apusuri de soare din Cotroceni. Mihail Sadoveanu venea sa vada aceste apusuri rosii foarte flamboaiante din cartier. Nu era un cartier de bogatasi, cum era cartierul Bonaparte, bunaoara (n.r. – intre Calea Dorobantilor si Bulevardul Aviatorilor)”, isi deapana amintirile Barbu Cioculescu. Cotroceni a fost un cartier in care au locuit multi artisti: Ion Barbu a stat pe Carol Davila, Ion Minulescu a locuit pe Str. Dr. Gheorghe Marinescu, alaturi de familia lui Liviu Rebreanu, Adrian Maniu locuia pe Str. Sf. Elefterie, pe Str. Dr. Capsa locuia sculptorul Oscar Han. Si Marin Preda a locuit in acest cartier, si regizorul Dinu Cocea. „Un cartier pasnic, care si acum are placerile lui de viata si care gazduieste cartierul Cotroceni, palat prezidential, cand si cand vizitabil. Dar cartierul nu e asa de mare cum pare, e mai mult o limba de pamant intre Dambovita si dealul care duce catre 13 Septembrie, catre Tudor Vladimirescu.”
Viata s-a mutat in Bucuresti in diferite cartiere, a inflorit in cate unul, pe urma a disparut. Bucurestiul a fost multa vreme reputat tocmai pentru faptul ca gaseai aici un palat, aici un bordei. Erau constructii neregulate, unele intrate de tot in strada. El a fost regularizat incet si au fost cativa primari care i-au obligat pe constructori sa respecte anumite reguli. – Barbu Cioculescu scriitor
| DRUMUL PAVAT CU TRUNCHIURI | ||
Calea Victoriei, una dintre cele mai cunoscute artere bucurestene, era numita in trecut, prin secolul al XVIII-lea, Podul Mogosoaiei. Faimoasa strada a fost croita in 1692, de catre Constantin Voda Brancoveanu (1688-1714), care mostenise locul de la o bunica, postelniceasa Ilinca Cantacuzino. Brancoveanu a poruncit construirea drumului pentru a scurta drumul dintre palatul domnesc din Bucuresti si cel de la Mogosoaia, palat ce gazduieste in zilele noastre Muzeul de arta feudala brancoveneasca. Partea cea mai veche a strazii exista si atunci, fiind numita Ulita Mare, si care se intindea de la Piata Senatului, acum Piata Natiunilor Unite, pana la Biserica Sarindar, unde se afla astazi Cercul Militar. Brancoveanu a unit-o cu Drumul Brasovului, care mergea spre actuala Sosea Kiseleff. Noul drum a capatat numele de Podul Mogosoaiei, deoarece era pavat cu trunchiuri mari de copaci ce inlesneau circulatia pe vreme de ploaie. Pavarea cu trunchiuri de copaci era un adevarat mestesug ce cerea cunostintele unui mester, ale unui podar. MARTURII. La 1830, arhitectul Royer scria despre acest pavaj: „Si chiar nu este rar sa vezi cum aceste scanduri, prost legate intre ele, arunca pe trecatori sus in aer si, cazand, ii stropesc cu o ploaie de noroi negricios si mirositor”. Primele incercari de pavare cu piatra se fac abia dupa 1832, sub domnia lui Grigore Ghica, iar in timpul lui Voda Caragea, la 1814, se introduce iluminatul pe timp de noapte al strazii, cand la fiecare sapte case se monteaza un felinar cu lumanari de seu. In anul 1857, la Rafov, langa Ploiesti, se construieste prima rafinarie din lume destinata prelucrarii industriale a titeiului si obtinerii petrolului lampant, fapt ce contribuie la iluminarea stradala a Bucurestiului, primul oras din lume iluminat cu felinare ce consuma petrol lampant, la 1861. Pe Podul Mogosoaiei ardeau pe timp de noapte lampile cu petrol, inainte ca acest lucru sa se intample la Paris si la Berlin. La Viena, abia in 1859 se va aplica aceasta inovatie. (Violeta Cristea) |
| CARTIER DE PROFESORI INSTARITI |
| Bucurestiul a semanat multa vreme cu un „mare sat”, e de parere Barbu Cioculescu.
„S-a construit destul de repede, cam intr-un secol, si fara nici un fel de plan din timp pregatit. Aici, in Cotroceni, au venit acei militari din jurul palatului, au fost si medicii de la Medicina. A fost un cartier de profesori secundari, de pensionari instariti, nu de oamenii cei mai bogati, care locuiau pe la sosea, pe acele strazi care sunt si astazi cele mai opulente din Capitala, ca, de pilda, Aleea Alexandru. Cartierul asta s-a facut cu cateva strazi foarte frumoase, pentru ca oamenii si-au facut vile. Pe unele si scria: «Vila Cora», «Vila Elisabeta». Au fost cativa ani intre cele doua razboaie mondiale foarte profitabili economic, inainte de Marea Criza, cand s-a construit mult. Iarasi, izbucnirea celui de-al doilea razboi mondial a prins societatea romaneasca in plina dezvoltare. Atunci s-au facut acele vile numite «florentine»”, afirma scriitorul. |
GRADINA BOTANICA, BOMBARDATACartierul Cotroceni a fost bombardat in 1944, laolalta cu Gradina Botanica. In ziua de 4 aprilie a acelui an, Barbu Cioculescu se afla chiar in aceasta gradina. Scriitorul povesteste ca atunci s-a dat alarma antiaeriana, dar el a crezut ca este doar un exercitiu. Si pentru ca era imbracat intr-o jacheta noua pe care in nici un caz nu voia s-o murdareasca aruncandu-se in vreun buncar, tanarul pe atunci Cioculescu a ales sa ramana afara. Jacheta sau, asa cum spune scriitorul, „prosteasca vanitate” i-a salvat viata, pentru ca adapostul antibombardament a fost distrus complet de bombe, in vreme ce el insusi a scapat teafar. Gradina are si alte amintiri. La intrare, este o inscriptie ce aminteste ca pe la 13 septembrie 1848 peste 40.000 de bucuresteni si tarani din imprejurimi au luptat impotriva trupelor otomane trimise sa inabuse revolutia. PITORESCUL HAN CU TEI REZISTA PESTE VEACURI IN POVESTEHanul cu Tei este astazi printre putinele locuri din Bucurestii de altadata care mai pastreaza ceva din caracteristica si pitorescul de-atunci, iar acestea se pot observa, in special, in partea dinspre Strada Blanari. Din documente si din ceea ce se vede astazi rezulta ca Hanul cu Tei avea doua intrari: una pe Strada Blanari si alta pe Strada Lipscani. Pravaliile erau pe o parte si pe alta, iar intre ele, o strada care pana la 1916 era pavata cu piatra de rau. In general, constructia e si azi foarte solida si chiar zidurile despartitoare sunt groase, facute din caramizi inguste, bine arse si cu un strat de mortar intre ele tot atat de gros ca si caramizile. LIPSCANIE CU TOPTANULHanul cu Tei de pe Strada Lipscani are o istorie ce incepe in 1833, anul in care a fost construit de Anastasie Polizu si Stefan Popovici. Pe Strada Blanari, deasupra gangului de intrare, se afla si astazi o stucatura cu diferite ornamentatii cu literele A.P. si S.P., initialele proprietarilor de atunci. In prima jumatate a secolului al XIX-lea, o parte din negustorii Capitalei isi aveau sediul aici, cum a fost Niculae Kirilof, mare negustor de blanuri si care isi aducea marfa din voiajurile in Rusia. La indemnul ginerelui sau, un alt priceput negustor isi va deschide si o afacere de lipscanie (manufactura) cu toptanul. (Violeta Cristea) |
Sursa: http://jurnalul.ro/
COTROCENIUL CARTIERUL BURGHEZ
Vechiul cartier a scapat cu tot cu povesti si de razboi, si de buldozerele lui Ceausescu.
Aici, farmecul nu a pierit odata cu transformarea orasului. Casele vechi de Cotroceni au scapat ca prin urechile acului de bombardamentele din cel de-al Doilea Razboi Mondial si de planurile lui Ceausescu de a transforma cartierul intr-un lac. In vilele cochete de pe strazi cu nume de doctori din alte timpuri locuiesc oameni cu pisicile si cainii lor, care le mai tin de urat.
Ei au fost, pe rand, vecini ai regilor Romaniei, ai dictatorilor si apoi ai presedintilor de mai tarziu.Din incaperile ascunse bine de draperii de epoca, urmasii fostilor burghezi de aici, putini la numar acum, inca mai pastreaza povesti despre cartierul parca adormit, dar viu si colorat candva.
Locatari de vaza Ministri, generali, medici, profesori, artisti ori avocati sunt toti fosti locuitori burghezi ai cartierului care pazeste intrarea in Palatul Cotroceni. Terenul pe care s-a construit cartierul i-a apartinut lui Carol Davila. Si, pentru ca totul a rasarit in jurul Facultatii de Medicina ce-i poarta numele, strazile de-aici au fost botezate dupa doctorii care au reprezentat ceva in medicina romaneasca: Herescu, Turnescu, Lister, Petrini, Bagdasar, Marinescu, Iatropol.Cartierul a servit la inceput militarilor si ofiterilor care se aflau in preajma palatului, iar pe la sfarsitul secolului XIX, Cotroceniul era inca un cartier marginas.
Incet-incet, locul a fost impanzit de casute cochete si de curti burgheze, iar strazile au inceput sa prinda viata. Recensamantul micilor burgheziCasa generalului Gabriel Sion, seful Directiei de Geniu si Constructii Militare pana in 1938, este printre primele din zona strazii Dr. Turnescu.
Gabriel Dragan Sion, nepotul generalului, ajuns la 77 de ani, s-a nascut si a fost crescut in Cotroceni. Omul poate enumera, rand pe rand, personalitatile care au locuit aici de-a lungul timpului: generalul Constantin Anton, seful Jandarmeriei pana in 1944, zoologul Constantin Motas, sculptorul Oscar Han, Ana Pauker, Birlic, Emil Racovita, Eugen Lovinescu, poetul Ion Minulescu sau Puia Rebreanu, fiica scriitorului Liviu Rebreanu, sunt doar cateva dintre numele care se leaga de istoria locului.
Dintre locatarii mai noi, domnul Dragan poate spune cu precizia unui orologiu unde stau Corneliu Vadim Tudor, Radu Vasile sau Arsinel. Hotarele cartierului„Cotroceniul nu a fost un cartier doar pentru bogati. Numai dupa comunisti s-a instaurat acest sistem, acela de a fi oprit sa locuiasca X-ulescu, oameni oarecare. Au locuit si ministri, si artisti, dar nu era aceasta diferentiere.
Nu se spunea: „Dom’le, aici stau numai fii de doctori, de generali, burghezi instariti”. Era un cartier burghez, dar locuiau si amarati”, spune domnul Dragan. Vecinul lui Gabriel Dragan Sion, scriitorul Barbu Cioculescu, fiul academicianului Serban Cioculescu, si el vechi locatar de Cotroceni, spune ca, practic, aici se sfar-seste adevaratul Bucuresti: „Cartierul ca atare a fost locuit tarziu. Aici era padure, era Manastirea Cotroceni. De aici si numele cartierului.
Aria Cotrocenilor n-a fost niciodata precis delimitata. Incepe la Soseaua Cotroceni, care este o artera comerciala, si continua catre capatul Dr. Lister, catre Dr. Staicovici si catre Stadionul Cotroceni. Practic, suntem pe penultima strada din oras, aici se termina Bucurestiul vechi”.Prosperitatea apusa„Legendele” locale arata ca, in Cotroceni, se traia bine. Copil in perioada interbelica, Gabriel Dragan isi aminteste, de parca ar fi fost ieri, cum veneau pe strazile pavate, urland din toti rarunchii, branzarul, zarzavagiul, baiatul cu peste, bru-tarul, iaurgiul. „Era o prosperitate de nu-ti venea sa crezi. Aduceau icre de Manciuria in niste recipiente din portelan, puse in gheata. Iar pestele, adus tot in gheata, inca mai misca atunci cand il cumparai”, zice Gabriel Dragan.
Aflandu-se atat de aproape de familia regala, oamenii de aici se obisnuisera cu prezenta monarhilor si zvonurile de la curte de parca ar fi fost in propria ograda.
Regele Mihai iesea adesea pe stradutele alaturate palatului si-i mangaia pe copii, ii intreba de sanatate. Gabriel Dragan spune ca indrazneau sa-l salute, dar niciodata nu se trageau de sireturi cu el: „Nu puteai sa-i spui: „Maiestate, hai la un futbol…” Nu se cadea. Dar il vedeai trecand, neinsotit de bodyguarzi, pe jos, la pas.
Iar Printul Nicolae, inainte sa-i fie retrase privilegiile, i-a construit in Cotroceni o casa mare unei ibovnice, ca s-o aiba aproape. In casa asta acum functioneaza o agentie de publicitate”.Roze si adaposturi antiaerieneRazboiul a intrerupt viata linistita din cartierul bucurestean. In 1944, acolo unde acum sunt ronduri de trandafiri in fata Palatului Regal si in Gradina Botanica, s-au sapat adaposturi antiaeriene.
Pe 11 aprilie 1944, Gradina Botanica si cartierul Cotroceni au fost lovite de bombardament. Poetul Ion Minulescu si compozitorul Vasile Vasilache si-au pierdut viata acolo in acele clipe de cosmar. Barbu Cioculescu isi aminteste cum s-a ascuns intr-un adapost de la Gradina Botanica.
Zgomotul era insuportabil, copacii cu trunchiuri groase erau scosi din radacini, iar la un moment dat au trecut doi cai in fuga, tragand o caruta. In ea, un carutas decapitat. Lacul lui Ceausescu trecea prin casele oamenilorReconstruit dupa razboi, cartierul a capatat iar din farmecul linistitor al stradutelor pavate. Aici s-au mutat insa in case boieresti oameni precum Ana Pauker sau Zoe Petre.
Despre Pauker se spune ca, atunci cand i s-au luat functiile, aflandu-se sub arest la domiciliu, se plimba cu masina Pobeda prin curte ca sa-i mai treaca timpul. In vechile case burgheze au fost mutati claie peste gramada muncitori si alte categorii considerate esentiale in regim. Ceausescu nu a distrus cartierul, dar s-a oprit cu dezvoltarea blocurilor de locuinte pana spre cartierul Izvor.
Avea alte planuri pentru Cotroceni. „Nu-ti dai seama ce inseamna sa stai timp de sase ani cu frica-n suflet ca te dau afara din casa pentru ca nenorocitii voiau sa faca aici numai cartier de securisti.
Ceausescu voia sa largeasca Gradina Botanica si lacul, apoi sa inchida Soseaua Cotroceni ca sa nu mai treaca nimeni si sa fie gradina personala a PCR”, isi aminteste domnul Dragan.
Oaza de linisteAcum, viata linistita de Cotroceni s-a reinstalat printre casele cochete de aici. Gabriel Dragan Sion spune ca grijile cartierului de azi ar fi ca municipalitatea nu strange gunoiul cum trebuie. „Domnule, e mai mare rasul.
Treceau vizite spre presedintie, si gunoiul era acolo”, spune el. Adauga faptul ca asta se intampla tocmai pentru ca niciodata n-a contat ca este Cotroceni sau alta zona. „Niciodata nu m-am simtit privilegiat ca stau atat de aproape de presedinte”, spune el. Acum mai vin musafiri la Traian Basescu, in vizite oficiale, iar „vecinii presedintelui” rad ca „dom’le, iar nu ne-a invitat!!!”.
DRAMEFile de roman burghez Printre casele cochete poti afla marturii ale unor drame bucurestene demne de-un roman burghez. Langa casa familiei Sion locuia generalul Catoiu, ministrul postelor din timpul monarhiei. Iar la mansarda locuia fiul acestuia, Stefanica. Fiind doctor, avea acces la diferite medicamente. Stefan Catoiu a prins patima drogurilor. „Erau injectii. Nu droguri din astea ca acum, Ecstasy. In farmacii erau trecute sub numele de „Separanda”, droguri inchise, care se dadeau prin prescriptie. Si nenorocitul a prins obiceiul si a murit de la ele. Auzise de-o operatie prin care s-ar fi scos un anume nerv care coordona aceasta dorinta de a lua droguri. A murit imediat dupa operatie, la vreo trei zile”, spune barbatul.
Generalul Ilcusu, un alt locuitor de pe strazile cu nume de doctori, a avut si el parte de drama lui: a fost inchis de Ion Antonescu si mai apoi de comunisti. Antonescu l-a inchis pentru ca s-a opus intrarii in Basarabia. „A spus ca intram in Basarabia, dar nu vreau sa intram dincolo de Nistru”, spune Gabriel Dragan. Apoi au venit comunistii si l-au luat si ei pentru ca a ocupat functii in fostul regim.
Amintiri Scriitorimea de cartierIn 1934, in Cotroceni a fost construit un imobil numit „Blocul profesorilor”. La etajul doi statea Ion Minulescu, poetul. „Umbla pe strada cu palaria lui mare, imensa. Ne zicea: „Mai, baietasi, mai, ce frumosi si tineri sunteti voi! Vai, tinerete, noi suntem batraaani”, isi aminteste Gabriel Dragan-Sion.In acelasi bloc statea Puia Rebreanu, fiica scriitorului Liviu Rebreanu. „Acolo a locuit ea cu barbatu-sau. O chema Vasiliu dupa sot.
Daca o sa mergeti la Sala Radio o sa vedeti poze, ca ea a fost spicherita, iar el a fost mare sef de emisie. Era inginer electronist pe vremea aia, cand nu erau din astia in Romania.Aveau in casa o colectie mare de obiecte de-ale lui Liviu Rebreanu, covoare, carti, tablouri, pe care a dat-o statului”, explica domnul Dragan.
Poetul si medicul Vasile Voiculescu lucra la dispensarul din cartier care acum ii poarta numele, iar Barbu Cioculescu isi aminteste ca era „un batranel foarte cumsecade. Adesea trecea pe strada si poetul Adrian Maniu, cu o privire verde, ce te intimida, iar Gabriel Dragan spune ca tot cartierul stia ca la el acasa veneau Eugen Lovinescu sau Vladimir Streinu si faceau sedinte literare.
Prezent. Pe strazile pavate ale cartierului altadata burghez domneste linisteaDE COLECTIE. Gabriel Dragan Sion copil si automobilul familiei, un Dodge din 1936 drameAMINTIRI. Barbu Cioculescu a crescut odata cu CotroceniulMOSTENIRE. Generalul Gabriel Sion, printre primii locatari din Cotroceni
Sursa: http://evz.ro
COTROCENI
Traiesc in Cotroceni de peste 10 ani. In tot acest timp am sustinut ca este cel mai frumos cartier bucurestean. Unii strambau din nas si imi spuneau ca cele 10 case inghesuite in Aviatorilor plus cele 11 din Primaverii reprezinta adevaratul Bucuresti. A fost nevoie sa vina niste straini sa imi dea dreptate. Amanunte aici. Pipera cea fara de canale, Kiseleff sau strada lui Stelu’, Colentina sau cartierul nomenclaturistilor-Aviatorilor Primaverii nu se pot compara cu Cotroceni.
Sa nu ma intelegeti gresit: ca om nascut si crescut in Bucuresti cred cu tarie ca acesta este cel mai frumos oras al Romaniei. Toate cartierele au farmecul lor: de a Titan-Balta Alba– cartierul cu cel mai bine ingrijit parc din oras, pana la valuritul Tei. De la Maniu pana in Pantelimon si de la Baneasa pana la infamul Ferentari, toate aceste locuri fac parte din istoria trecuta si contemporana a orasului lui Bucur.
In randurile urmatoare am sa ma refer la Cotroceni si am sa spun de ce cred eu ca el reprezinta Bucurestiul. Infiintat de clasa medie:doctori, ingineri, avocati in perioda de reala dezvoltare de dupa primul razboi si pana la marea Criza, Cotrocenii erau, in ciuda faimei de azi, un cartier mediu. La inceputuri considerat cartier marginas, a ajuns in buricul targului odata cu dezvoltarea galopanta a Bucurestiului. In secolul 19, Dealul Cotrocenilor era inca ocupat de celebrii Codrii ai Vlasiei
.
In 1779 Serban Cantacuzino construieste aici o manastire iar in 1888 Regele Carol o transforma in Palatul Regal care este si astazi Presedintia Romaniei.
Strada Carol Davila strabate cartierul de la un capat la altul si trece pe langa Facultatea de Medicina cu acelasi nume. Pamanturile de aici au fost in proprietatea celebrului doctor, care le-a parcelat si le-a vandut punand bazele viitorului cartier. Locul actualei Gradini Botanice se pare ca a fost tabara pandurilor lui Tudor Vladimirescu la Revolutia de la 1821.
Stradutele umbrite, localurie ingrijite, si lipsa traficului, ce ocoleste strazile pline de case cu arhitectura interbelica, fac din Cotroceni un cartier atat de incantator. Aici gasiti cel mai mic parc din Bucuresti dupa Gradina Ioanid, Parcul Romniceanu. Parcul Ioanid l-am descris aici.Inconjurat de case impresionante dar si povarnisul dealului Cotrocenilor, parcul este o incantare pentru gastile galagioase de copii care isi lasa bunicii la socializare si lustruiesc locurile de joaca
Langa parc se afla niste trepte dar si o ceainarie cum alta nu e in oras: Infinitea. Am stat aici de multe ori pentru ca vara este permis accesul cu catei in curtea interioara. Asa ca Bruno molfaia un piscot si stapanul Serban era incantat de un ceai.
Nu e cazul sa povestesc aici despre amputarea cartierului pentru a face loc monstruozitatii dorite de Ceausescu dupa cutremurul din 1977 si denumita generic Casa Poporului. De aia urasc aceasta contructie de inspiratie Nord Coreeana. Nu pentru ce reprezinta azi ci pentru cum a schilodit fata orasului in anii de trista amintire. In urma buldozerelor si a oamenilor fortati sa se mute in apartamente, au ramas mii de catei ai nimanui. De aici a pornit invazia de maidanezi pentru care am fost cunoscuti in lumea intreaga.
Scapat de buldozere, Parcul cu Platani adaposteste astazi cel mai important complex de terenuri de tenis al Romaniei. Aici oricand se poate naste un nou Ilie Nastase daca e sustinut temeinic de banii lui Ion Tiriac. Aceasta a fost descrierea celui mai frumos cartier din Bucuresti. Va astept sa il vizitati! Strainii, cu care ma intalnesc des pe strada au facut-o deja.
Iata si istoria Palatului Cotroceni:
http://www.15cm.ro
EVOLUTIA CARTIERULUI COTROCENI IN SEC. XX
Buuun. Ce vedem noi comun la cele trei planuri ale orasului? In general suficient de multe elemente cat sa intregeasca imaginea unui cartier care s-a dezvoltat in timp fara oprelisti. La 1900 existau atat Palatul Cotroceni, Gradina Botanica, Facultatea de Medicina, biserica Elefterie si Facultatea de Medicina Veterinara (Tierarzneischule).
Bulevardul Calinderu nu fusese inca trasat si nici nu fusese ridicata Academia Militara. Aceasta din urma este mezina familiei, fiind construita in 1937 – 1939, proiectata de Duiliu Marcu, nenea ala care a proiectat Palatul Victoria, cladit in 1937, hotelul Athenee Palace si Cladirea Bibliotecii Academiei Romane. Insa despre „intruziunea” modernista a Academiei in inima Cotrocenilor voi mai vorbi pe parcurs.
Ceea ce nu se vede foarte clar in planul de la 1900 este existenta parcului Eroilor, care in harta interbelica apare cu tot cu Monumentul Eroilor Sanitari. Monumentul a fost realizat de Raffaello Romanelli in 1932 in cinstea eroilor din Primul Razboi Mondial si se zice ca Regina Maria ar fi reprezentata prin personajul feminin care domina ansamblul.
Strandul Bragadiru este o alta prezenta care, alaturi de stadionul ANEFS, a disparut odata cu trecerea timpului. Din ceea ce am putut gasi momentan, strandul a apartinut lui Dimitrie Marinescu Bragadiru, staroste peste fabrica de bere Bragadiru, devenita ulterior Rahova, idolul drojdierilor si concurenta serioasa pentru fabricile de bere Luther si Oppler.
Alaturi de o popicarie, era pus la dispozitia lucratorilor din fabrica, pentru relaxare si cresterea randamentului, ceea ce nu prea mai vezi in ziua de azi (mama lor de capitalisti occidentali lipsiti de suflet !!!).
Stadionul ANEFS este un subiect extrem de interesant si voi incerca sa-l tratez mai in amanunt cu alta ocazie.
Strada Puisor, ce denumire, dar strada Puisor intre sine…Ce ne-a mai ramas azi este posta Puisor, care nici macar posta nu mai e. Cat despre strada Puisor, prelungire a strazii Isvor, actualul Izvor, este o straduta mica aruncata in spatele blocurilor. O posibila explicatie pentru denumirea strazii „Puisor intre sine” este chiar calea ferata care venea de undeva de pe Trafic Greu de la interesecţia cu Calea 13 Septembrie, o lua pe Str. Puisor între sine, traversa Str. Isvor la ineresectia cu Str. Puisor, trecea pe langa scoala de infanterie nr. 1 si pe langa Cazarma Cuza, traveresa Str. Uranus, apoi se oprea la Cazarma Alexandria, care era langa Arsenalul Armatei.
Langa strada Ghiulamila apare pe harta si un depou al Societatii de Transport Bucuresti, pe locul actualului spital clinic de urologie Theodor Burghele (fost Panduri). Ce-am reusit sa aflu de pe forumul Tram Club Romania este ca respectivul depou a fost demolat in anii 80 (1987!?!). Tot acolo exista si o autobaza care avea o statie garaj pe strada Puisor. Este foarte probabil ca depoul sa fi fost pe locul actualei biserici de langa spitalul de urologie.
O mentiune a istoricului Constantin C. Giurescu referitoare la ecletismul arhitectural bucurestean plaseaza Cotroceniul pe un loc aparte:
„Masa cea mare a constructiilor bucurestene in intervalul dintre cele doua razboaie mondiale o formeaza constructiile particularilor, multimea de case mici, mijlocii si mari care se ridica pretutindeni, de la centrul ocupat de blocuri si de magazine pana la marginea mahalalelor. Sunt case de toata mana si in toate stilurile, intr-un amestec caleidoscopic(…). Variatia e foarte mare, ochiul e necontenit solicitat de imagini diferite; unitatea stilistica, arhitectonica sufera insa. Doar unele cartiere construite mai in urma, in care s-a impus un anumit tip de cladire, nu de stil, cum sunt cartierele de vile de la Cotroceni sau din parcuri se prezinta mai unitar
AUTOR-ADRIAN DAVID
Sursa: http://www.bucurestiivechisinoi.ro
CE SE MAI INTAMPLA IN COTROCENI ?
Aparent, in afara de case, nu mai gasesti altceva in Cotroceni. Si totusi, printre sirurile de vile se mai itesc din cand in cand si alte cladiri.
De exemplu, centrul cartierului si punctul sau reprezentativ este Spitalul Municipal de la statia Eroilor.
Imprastiate pe strazi se mai afla diverse alte cabinete medicale particulare moderne sau cate o policlinica de cartier care pare demult adormita, ca si unele farmacii, oprite intr-o forma de acum 20 de ani.
Nu in ultimul rand, abunda in cabinete veterinare (locuri berechet de practica pentru studentii din apropiere, de la veterinara)
Gradinite sunt, multe particulare. Scoli, numai doua, 146 si 150. Cea de-a doua a fost scoala de protocol, de aici se selectau copilasii pentru tinut painea si sarea, pentru fluturat stegulete pe la defilari.
Licee nu sunt deloc, insa Cotroceniul sta bine in ceea ce priveste invatamantul superior: are o facultate de medicina, una de botanica (in Gradina) si o academie militara:
In mijlocul labirintului de stradute troneaza un economat, plasat strategic chiar langa un alt supermarket. Toata lumea prefera sa cumpere de la celalalt supermarket, pentru ca economatul „e al lui Vanghelie”.
Afara e improvizata o mica piata. Odata a existat si o piata mai mare, a Operei, care acum sta sub Opera Center.
Inspre Mariott rasar Arenele Progresul sau BNR, foste Tiriac. Arenele au fost construite prin ’84, pe locul unde se aflase un strand. Acum sunt un complex sportiv plin de platani, unde poti face tenis, fotbal, ping pong, baschet, aerobic sau te poti plimba pur si simplu. In centrul complexului se afla si un hotel cu circuit inchis, pentru sportivi, si un restaurant.
Putin mai sus de Arene incepe Dealul Tacalie, pe panta caruia se afla un parc recent amenajat. Inainte, dealul servea iarna ca loc foarte disputat de derdelus, o anumita portiune intre niste copaci cu radacini mai nabadaioase purtand falnicul si temutul nume de „dealul mortii”. Desigur, doar pentru maestrii in ale saniusului.
De-a lungul bulevardului Eroilor, de la momumentul Eroilor Sanitari si pana la cel al Artileristilor, se intinde un alt parc amenajat si el de curand.
Ca si cel de pe dealul Tacalie, gol. Batea vantul printre leagane. Presupunerea ar fi ca in Cotroceni fie sunt copii foarte cuminti, care in loc sa bata mingea, stau in casa si invata (adica se uita la televizor), fie ca in Cotroceni nu prea sunt copii. Si intr-adevar, e un cartier cu multi oameni in varsta.
Desi fluierai a pustiu duminica prin Cotroceni, precis ca populatia de varste medii era ascunsa prin vreunul din multele baruri sau restaurante pe langa care treceai, fara sa iti dai prea bine seama ca acolo „e ceva”. In episodul urmator vom vedea cum sta viata mondena a Cotrocenilor.
Sursa: metropotam.ro
Congratulation!